vineri, 29 noiembrie 2013

Gratis , albumul "FREAK SHOW " by Dirty Shirt


     Da prietenași ,  am de dat una bucata album variantă electronică oferită cu drag de către Dirty Shirt 

"Freak Show " este cel de-al treilea material discografic de studio al trupei maramureșene , un Hardcore Metalic  care sună demențial ( părerea mea ) dar care vine cu adăugiri de genuri precum western ( vezi piesa Ride ) ceva Rock Alternativ presărat din belșug cu umor tipic 

      Dar sa revenim la ce trebuie să faci tu pentru a primi albumul  ( pentru că din păcate nu am decât unul ) ? Păi trebuie doar să-mi spui că-l vrei , fără întrebări secrete , fără concursuri , doar o mică tombolă ! 

      PS : pentru ca nu pot să aștept mult timp comentariul tău cum că îl vrei , tombola se încheie în data de 6 Decembrie , așa , ca un cadou de Moș Nicolae




         Acum să menționez și ce piese ai pe acest album ? ...simplu :

    1 . Ride
    2.  Bad Apples
    3.  Freak Show .......(PS.  personal preferata mea )
    4.  Trust Me
    5.   Away
    6.   The Business of Life
    7.   Never say Never
    8.   This is the day
    9.   Săracă inima mea ...... ( PS , beneficiează de un videoclip tare , tare incitant )
   10.  Extrem Funky Disco
   11.  Rocks Off

vineri, 15 noiembrie 2013

Serif Stelar by AURA , muzică și versuri

"Șerif Stelar " by AURA  ( primul single al noului proiect muzical semnat Aura și Mihai Dănciulescu )

Dac-ar fi s-ajung la stele
doar cât aș clipi
dintr-un pas sunt sus cu ele
ție ți-aș zâmbi
ceru-ntreg ar fi cu mine
de mână ne-am lua
aș colora valuri fine
în nori m-aș legăna
mai sus, sunt un șerif stelar
mai sus, în vise eu apar
aș pune vântul să m-asculte
să-mi cânte ce vreau eu
luna să-mi scrie în cuvinte
vise din gândul meu
și să mă-ntorc apoi la tine
și să renasc din sori
apa de foc sa ne sărute
și să renasc din flori.
mai sus, sunt un șerif stelar
mai sus, în vise eu apar...



Proiectul muzical AURA a luat ființă după plecarea celor doi din trupa STEELBORN , lor alăturându-se în completarea formației   Cristian Tibi - chitară bass ; Răzvan Staicuț - tobe și Manu Burcea la clape

joi, 14 noiembrie 2013

Muzica se cumpără , nu se fură !

Cu toții ar trebui să înțelegem că  existența și evoluția trupelor românești se bazează într-un procentaj covârșitor pe propriile lor eforturi , atât financiare cât și logistice  , iar  tu ca și consumator de muzică ar trebui să contribui într-un fel sau altul la tot acest proces .

De la un simplu LIKE , un SHARE la ceea ce artiștii comunică , și până la plata unui bilet de intrare , cumpărarea de materiale muzicale , totul contribuie la dezvoltarea acestei industrii , care în definitiv se adresează nouă , mie , ție ...

Chiar dacă Rock-ul a pornit ca o revoluție împotriva sistemului , ca un mod liber de exprimare , să nu uităm ca fără susținerea artistului nu am avea ROCK . În toată această revoluție , am ajuns se pare să ne revoltăm chiar împotriva ROCK-ului , încercând să păcălim cu de la un leu și până la zece-douăzeci de lei , cumpărarea unei piese muzicale , participarea la un concert , etc .

Frații mei , cred ca am început să uităm că ROCK-ul înseamna în primul rând solidaritate  , valori morale , sentimente , libertate ..și lista continuă .

Nu zic că tot ce mișcă în ROCK-ul ăsta are valoare , peste tot sunt și non-valori , dar astea se cern singure , dispar .

Deci data viitoare când vrei să asculți o piesă nouă , plătește-o , nu costă mult . Când te bucuri de muzica formației preferate , gândește-te că a merge la concertele plătite îi ajută pe ei  să-ți ofere ție muzica bună .

Support Local Bands/Artists and Keep Rock !

marți, 12 noiembrie 2013


L.O.S.T - trupa bucureșteană ce activează pe piața muzicală Rock abordând ca și gen Melodic Death Metal-ul , lucrează de zor la un nou proiect muzical , unul exclusiv orchestral , proiect ce poartă semnătura chitaristului Victor Mănescu , un proiect cu influențe classical-crosswover  , un proiect ambiental .

Nu sunt eu un fan înrăit al acestui gen  , melodic death metal , părerea mea  că nu reușește nici să păstreze finețea instrumentală dar nici nu aduce   destulă  agresivitate ., și totuși , ascultând primul extras de single , piesa "Victims" , am  certitudinea ca Victor Mănescu & Co (  BB Hannerman ; Vlad Busca ; Dragos Halmagi si Victor Stoica ) fac o treabă minunată

 .

"Victims" by L.O.S.T



miercuri, 30 octombrie 2013

La o cafea cu lapte

 Mai puțin Rock , mai mult psihedelic , punk și jazz , o armonie de note aruncate înspre urechea mea ( sau a ta , pentru că recomand albumul ăsta ) , "Devaro" by Loungerie II , dar trebuie să ai o stare precum am eu acum , de relaxare ... starea mea de cafea cu lapte .

  Poți să-l asculți aici : http://loungerietwo.bandcamp.com/album/devaro . Crede-mă , merită !   

sâmbătă, 26 octombrie 2013

CIUPERCARIA DE FESTIVALURI

Da . Festivalurile sunt precum ciupercile .
De fapt mai curând  precum iepurii din jobenul magicianului . Zău că da , apar și dispar mai ceva ca o magie .

Un patron de club ( nu-i dăm numele ) , pesemne  văzând  lipsa de  mușterii și-a zis : trebuie să facem concerte ...dar nu mai bine facem un festival ?
Și uite așa , a mai apărut un "festival" pe piața Rock Românească .

Acum pe bune ,pentru  două zile  - 6 trupe nu-i prea mult titulatura de FESTIVAL ? sau na ,   orice cântare trebuie să rezoneze cumva în piață , că altfel riști să nu te auzi  , și au găsit chiar și un nume care să rămână întipărit adânc în mintea ta " PRESA DE ROCK BUN " .

Recunosc , sunt 6 trupe de top pe scena românească ..( ALTERNOSFERA ; VIȚA DE VIE ; SARMALELE RECI ; ROBIN and  the BACKSTABBERS ; PIMP ; MERE ) , că na , dacă ar fi adus doar petarde chiar era de râs ...



  Acum nu știu , cred că trupele de pe afiș merită prezența oricărui Rocker , doar numele de "festival" mă deranjează  , ceea ce devine evident , cluburile ar trebuii să fie mai inventive în găsirea unei alte formule de prezentare ...asta cu "festivalul" curând nu o să mai prindă

 PS .  "29 si 30 Noiembrie sunt zile rezervate primei editii ale acestui nou eveniment organizat de "House of Parties" - Piata Presei Libere, nr. 1, Bucuresti  ( fiind prima ediție zic totuși să le  acordăm credit , poate anul viitor or să fie 9 trupe și 3 zile )"

"Pretul abonamentelor sunt : 30 lei (valabil 1 zi), 50 lei (abonament valabil 2 zile) si pot fi achizitionate prin reteaua "Eventim.ro"

vineri, 18 octombrie 2013

Toamna asta vine cu un FESTIVAL real ! November To Dismember !

 Deci se poate ! Chiar dacă cu un ghiocel nu se face primăvară ...Se poate ! Da , mă refer la festivalurile Rock din România , un fenomen de care nu sunt mândru , un fenomen care este penibil , dar lucrurile par a se schimba . Deci se poate !

 Mă uitam pe descrierea acestui eveniment , unde organizatorii , Axa Valaha Productions si Ribcage Booking , și-au dat toată silința , și-au pus toată priceperea pentru a  realizeza ceva , ceva care poate rivaliza ușor cu piața europeană.  .

   De ce am toată admirația pentru acest " festival " ? de ce  speranța că lucrurile încep să se miște în direcția cea bună  ?  Pentru că in cazul de față nu sunt două trupe pe scenă ...nu sunt trei sau patru trupe aruncate acolo pentru a păcălii publicul  ..Sunt "douăzeci " de formații pentru două zile de muzică  . Un festival de două zile pe scenă unui club , un festival  indoor  . Deci ? DECI SE POATE !

 Și nu sunt douăzeci de trupe "newcomers" ...doar pentru a umple scena ..sunt trupe care au un cuvânt de spus , fiecare în parte , în viața muzicală Rock .

   "HAIL OF BULLETS (Holland), AURA NOIR (Norway), IMPALED NAZARENE (Finland), AHAB (Germany), AVULSED (Spain), NEGURA BUNGET (Romania), DAEMONICUS (Sweden), ENDLESS PAIN (Italy), ETERNAL DECAY (Israel), FESTERING REMAINS (Sweden), FETO IN FETUS (Poland), GRIMEGOD (Romania), INFEST (Serbia), KROW (Brazil), RIUL DOAMNEI (Italy), SCARECROW (Finland), SINCARNATE (Romania), SOLACE OF REQUIEM (USA), SPASM (Czech Rep), TERMINAL PROSPECT (Sweden) "

  DECI SE POATE !

 November To Dismember este un festival ce-se va desfășura în zilele 29 și 30 Noiembrie , locația aleasa fiind Fusion Arena din București ( strada Traian Popovici nr 79-91 )

  Personal am deja regrete că îmi este practic imposibil să ajung la ceea ce consider primul eveniment care chiar își merită titulatura de  "FESTIVAL ROCK INDOOR " .



Pe pagina de FB creată special pentru acest  eveniment:   https://www.facebook.com/events , unde eu zic să intri  , să dai join ( dacă chiar ai cum să ajungi la acest eveniment , nu ajută cu nimic  doar " click " ) și dacă vrei să-i ajuți cu un share ar fi ideal .

Keep Rock !

miercuri, 16 octombrie 2013

Vreau să învăț chitara !

Să presupunem următoarele situații :
     - ai un copil ( vârsta este irelevantă ) vezi că-i place ( sau că-și dorește ) să învețe a cânta la chitară
     - cânți la chitară ( ești tânăr , eventual  activezi deja într-o trupă ) dar vrei să evoluezi profesional
     - sau ești ca mine , un Rocker ( la fel , vârsta nu contează ) dar vrei să înveți arta chitării

Te apuci și cauți un profesor de chitară care să-ți poată preda , astfel încât cursurile să nu fie doar o pierdere de timp ( vrei să înveți ceva , ceva care să te ajute ) pentru că ești perfecționist și vrei ca informațiile acumulate să fie de calitate , să-ți ajute în carieră , să te dezvolți profesional .

La ce te uiți când alegi acest "profesor de chitară " ?..ce calități cauți la el/ea ? Cum îl proiectezi profesional înainte de a te apuca să-l cauți ?

Repet , nu vrem doar să bifăm ceva în CV la rubrica hobby , și nu este așa ? oferta  destul de variată , anunțuri sunt peste tot cu : " ofer lecții de chitară ".

Deci .Caut "Profesor de chitară " , așa că ajută-mă cu sfaturi .


 

miercuri, 9 octombrie 2013

MediaForest - o nouă jucărie a oamenilor din muzică ?


  Sau mai bine spus de ce nu am eu încredere în aceste topuri făcute pe baza difuzărilor în audiovizualul autohton  !



  De ce ? Pentru că la fel ca și în cazul concursurilor jurizate , unde locurile se negociază ca la târg încă dinainte să înceapă competiția propriu zisă , și aici ne referim tot la o cacealma neconcludentă , nerealistă și care nu reflectă realitatea .

 Știm cu toții , dar preferăm să trecem cu vederea ( mai ales cei implicați direct în fenomenul muzical ) , că pentru a ajunge în playlist-ul posturilor media ( radio , tv ) nu ține de calitatea piesei , de notorietatea formației . Ține  doar de orgoliile management-ului , de interesele financiare ale celor care plătesc publicitatea , și de multe ori de cât de pupincuristă este "formația" ca atare.

  Cum poate un astfel de "Top"  sa fie concludent și reprezentativ , când pe posturile naționale , luni de zile sunt difuzate un număr limitat de câteva piese , și mereu aceleași ? Cum poate un astfel de "Top " să fie realist , când pe posturile naționale ,  în marea majoritate a acestor posturi , se aude doar o "lăbăială" muzicală ?

   În concluzie , asta este părerea mea , căutați o diversitate mai mare a sursei muzicale , existând o plajă enormă în mediul on-line , mediul FM  dezamăgind în trecut ,  și dezamăgește în continuare !

marți, 8 octombrie 2013

7 Octombrie - nu doar o simplă zi din săptămână !


7 Octombrie 2013 a fost o zi interesantă se pare . Sunt sigur că o  să întrebi "De Ce ? " iar eu , că sunt un băiat de treabă răspund imediat .

 Păi , în primul rând avem o premieră pe scena Rock . O trupă dragă mie , MT Place , au lansat primul lor material video , PRIMUL VIDEOCLIP din istoria acestei trupe constănțene  .
 Despre MT Place am mai vorbit , îi puteți găsi  aici : www.facebook.com/mt.place , așa că trecem direct la subiect  . Piesa ce beneficiază de această înregistrare video se numește  "SOARE "



 Felicitările mele copii , pentru că-mi sunteți dragi  :) .
 Și dacă tot ați intrat pe un făgaș normal in evoluția unei trupe , firesc și normal , următorul pas ar fi lansarea și a unui prim material discografic de studio , un prim ALBUM , nu ?

 Spuneam de două evenimente , parcă , nu ? nu așa am spus ?. Mea culpa .

 Da , au fost doua evenimente pe placul meu ..și cum despre primul am vorbit , urmează  să menționez un material venit din partea unei trupe cu state mai vechi   , și anume : ZadaR  (Dan Tudor -lider vocal și chitară ; Vali Andronache - voce și chitară  ; Jerry Zsolt - tobe  ; și nu în ultimul rând Sto Adrian - chitară bass , originali din Alba Iulia ) au  un nou videoclip , o înregistrare a piesei "Melancholia "


 Nu  vreau să fac din această postare o recenzie a celor două premieri , aș fi subiectiv  menționând că amândouă formațiile sunt pe placul meu ..

vineri, 4 octombrie 2013

Puțin despre muzica românească

    Mai mult sau mai puțin , toți ne gândim la evoluția muzicii românești

Ia ziceți , fetele astea sunt mulțumite de cum au evoluat lucrurile de-a lungul timpului ?

Trei fete "cucuiete " , pe numele lor Marta Cotuna , Ana Hutu și Bech Corlan ,  s-au gândit și au scos un proiect interesant , foarte interesant :)

Citez exact din descrierea a ceea ce urmează să vizionăm , pentru că nu este așa ,  cine poate descrie mai bine un lucru decât cel care la gândit și realizat ? "Clipul evoluției muzicii românești este inspirat de Collective Cadenza și s-a născut din dragoste pentru România și din dorința de a promova muzica românească.
Sunt mult mai multe piese valoroase în istoria muzicii ușoare românești și cel puțin încă atâtea care nu merită menționate însă, cu bune și rele, acest proiect se vrea a fi o reprezentare subiectivă a realității despre muzica ușoară românească. "

   Eu zic că merită să-ți faci timp pentru a urmării videoclipul  ce urmează ( are și momente hazli , nu mai spun de interpretarea muzicală cât și teatrală )



miercuri, 2 octombrie 2013

Care PRESĂ ?


  Avem presă muzicală , în special presă Rock , în România ? Categoric NU .


 
  Să fim serioși , și îmi asum alegerea cu atenție a cuvintelor ,  blogurile și fițuicile care abundă în on-line-ul românesc nu se încadrează în categoria PRESĂ .

  Cineva mă cataloga irealist afirmând asta , și îl citez exact : "Ești puțin irealist ... păi o presă competentă, așa cum spui tu, necesită bani. Mulți bani. Sediu, echipament, șamd, chiar și cea scrisă. Banii ăia nu-i poți obține așa ușor, având în vedere că rockerii, metaliștii, punkerii, coriștii sunt în ediție limitată la noi în țară. Trupele la fel, sunt bune, nu zic nu, dar cât poți să scoți din piatră seacă? Nu-i o viață atât de „rocheristă” la noi încât să-ți permiți presă de înalt nivel ... eu sincer, sunt fericit cu ce avem! " .

  Mă repet , nu este suficient să dai copy-paste la informații care apar în adevărata PRESĂ , la comunicate de presă ale trupelor , organizatorilor de evenimente , etc , ; să postezi clipuri nou apărute ,  ca să iți asumi titulatura de PRESĂ .

  Nu sunt IREALIST . Sunt EXIGENT . exigent în folosirea corectă a titulaturilor , exigent în ceea ce vreau să primesc .

  Avem oameni de muzică , de litere , jurnaliști cu valoare , care din păcate sunt marginalizați  ! De ce ? Pentru că publicul cere "can-can-uri " ? Sau pentru că cei care se laudă cu performanțele lor oferă "can-can-uri " ? Pentru că publicul se mulțumește cu puțin ? sau pentru că atât se oferă , Puțin ?

joi, 12 septembrie 2013

12 Septembrie 1975 - "Wish You Were Here"


    Acum 38 ani Pink Floyd lansa albumul  "Wish You Were Here" , ce în timp se dovedea a fi un album conceptual de excepție .

   Fiind cel de-al nouălea album al trupei  , reușește ca în Octombrie  1975 , deci la doar o lună de la lansare ,  să ocupe prima poziție în Top 200 Billboard . Scris în întregime de către Waters , acesta reflecta spiritul Pink Floyd .

   Prima piesă  ,"Shine On You Crazy Diamon " , un preambul instrumental lung , un omagiu adus lui Syd Barrett , fost membru al trupei forțat să o părăsească din cauza unei căderi nervoase .



    Albumul continuă cu "Welcome To The Machine " , o critică adusă industriei muzicale a timpului , o industrie muzicală avară după bogăție și succes ( ceva asemănări cu ceea ce se întâmplă și acum cu aceeași industrie muzicală ? )

   

    "Wish You Were Here " vorbește despre idealism ,  sentimente , despre contactul direct între persoane , lucruri care par mai actuale ca oricând  în zilele noastre . Chiar și după 38 ani , lumea pare că refuză să învețe din trecut , refuză să se schimbe .

   Să continuăm cu periplul nostru în play list-ul acestui album
 .
   Cea de-a treia piesă se numește  " Have a Cigar "   , din păcate nu am găsit decât o înregistrare remasterizată a piesei originale .



    Urmează "Wish You Were Here " piesă ce împrumută numele albumului ( sincer este piesa ce mi-a marcat tinerețea , este piesa cu care vrăjeam fetele în liceu , este piesa pe care încă o ascult în momentele mele de singurătate )



   Album se încheie la fel cum a început , ca un epilog , continuarea piesei  "Shine On You Crazy Diamon "


 

miercuri, 11 septembrie 2013

BLACK SABBATH 2013 - live


 Am vizionat înregistrarea completă a ultimului concert Black Sabbath ce a avut loc în California pe data de 28 August  la Verizon Wirless Amphitheater  ( Când nu poți merge la concerte le mai urmărești pe internet )   

  Calitate bună a înregistrării , audio/video , toate felicitările cameramanilor .  Nu sunt multe ocaziile în care să poți spune că ai văzut un concert full Black Sabbath .

  Stați comod ?. Vă mai servesc cu ceva ? o cafea , o bere ?. Nu  ? Ok .

  Să dăm play , avem 1 ora și 45 minute de muzică bună

  Ahh , înainte de a porni înregistrarea , să menționăm setlistul concertului :
      ‘War Pigs’
      ‘Into the Void’
      ‘Under the Sun’/Every Day Comes and Goes’
      ‘Snowblind’
      ‘Age of Reason’
      ‘Black Sabbath’
      ‘Behind the Wall of Sleep’
      ‘N.I.B.’
      ‘End of the Beginning’
      ‘Fairies Wear Boots’
      ‘Methademic’
      ‘Symptom of the Universe’
      ‘Rat Salad’
      ‘Iron Man’
      ‘God Is Dead?’
      ‘Children of the Grave’
Bis: ‘Paranoid’ (‘Sabbath Bloody Sabbath’ Intro)

     

marți, 10 septembrie 2013

Muzica mă revigorează

Ziua pentru mine este un du-te / vino permanent , ascult muzică ( nu pot funcționa fără răsunet de ceva chitări in urechi  )..dar seara .....seara îmi revin cel mai bine cu muzică , muzica bună .

 Știu , o sa spui , "muzică bună ? " , la fel cred și eu , nu există muzică bună sau rea , există muzică pentru fiecare spirit , dar asta este o altă discuție ce ține mai mult de nivelul intelectual al ascultătorului .

  În seara asta , pentru mine muzica buna înseamnă aceasta piesa :

   

duminică, 1 septembrie 2013

deci ..cum o fost cu RockstadtExtrem-ul ?

marți, 20 august 2013

Muzica ne spune Bună Dimineața !

Este deja dimineață ?...dar eu mai vreau încă o oră de somn .

M-am răzgândit , punem căștile în urechi și începem să alergăm  , începem ziua în același spirit și " mod de  viață sănătoasă " început acum câteva zile . Ascult "Dream On by Dio and Yngwie Malmsteen " un cover după Aerosmith

Nici nu se putea un început de zi într-un mod mai bun decât a început . Să luăm o cafea .Bună Dimineața !


luni, 19 august 2013

" SPIRITUL CHITARELOR "

" Astăzi, rockul este făcut de repetenți . Premianții se afla intr-o vacanta prelungita, lasand pogoane intregi de cultivat manelistilor si muzicantilor de duzina. "  spunea Dana Andronie intr-un articol din anul 2006  ( articolul complet poate fi citit aici : Rockerii de Curtea Veche  )

În toți anii care au trecut , de la publicarea acestui articol și până acum  , lucrurile au rămas aproape neschimbate , lipsa culturii de Rock iși face simțită încă prezența , "artiștii" care vor faimă și recunoaștere imediată au înflorit precum ciupercile după ploaie .

Se uită că în primul rând Rock-ul înseamnă cultura , emancipare , deschiderea minții către noi informații  . Văd un fanatism anti-pragmatic . Înțeleg lucrul ăsta la tineri cu o vârstă fragedă , dar când treci de pragul celor 20 de ani și rămâi la fel de fanatic , e grav prietene .

Fac o mică paranteză , mi-am  adus aminte de o fază întâmplată tot prin 2006 , la concertul celor de la Lostprophets , unde într-o discuție cu o tânără , ajungem la o întrebare de genul : " pe cine ți-ai dori să vezi în concert în România " ...nu mai țin minte răspunsul ei , dar îl țin pe al meu ....eu voiam un event Waters .. la care tipa ma întreabă mirată  :" cine drac este ăsta ? "....ma rog , am încercat eu să-i explic , reușind să o lămuresc doar când am spicuit un vers din " another brick in the wall "  , la care primesc o reacție și mai urâtă ..." ahhh , am auzit de vechitura asta " .....fuck ! dar realiez ca lucrurile nu s-au schimbat mult !

Și totuși nu este dracu așa de negru .

Pe scena Rock Românească au început să reapară trupe cu valoare , cu dorința de a face lucrurile cu profesionalism ( evit să fac nominalizări , pentru a nu omite pe cineva )  , a început să apară un public , chiar dacă este in minoritate ,care știe să aprecieze muzica bună , de calitate , care apreciază actul artistic  . 
Dar REPETENȚII predomină . Repet , nu o să înțeleg fanatismul ăsta tâmpit , care il văd in special la așa numiții " metaliști "  , uitând că "METALUL"  ( fie el  black , death , thrash , etc ) derivă și  se încadrează in genul ROCK , dar asta este o altă discuție , ce poate o vom aprofunda cu altă ocazie .

La fel ca și în articolul Danei Andronie , închei și eu tot cu citatul ăsta :

"Problema cea mare este ca in rock n-au mai aparut lideri. Cineva care sa coaguleze tot ce se intampla, unii sunt hais, altii cea. Nu ca s-ar uri, dar este nevoie de un rocker care sa fie mai in fata. Sa aiba o nemultumire totala despre ceea ce se petrece in societate, exact cum au avut rockerii dinaintea lor. Cine-i opreste? Nu inteleg!" - Florian Pittis

Am fost acuzat de negativism abordând în ultima perioadă temele în modul acesta , DA , SUNT NEGATIVIST spunând lucrurilor pe nume pentru că vreau să văd o schimbare pe scena Rock din România .

,

sâmbătă, 10 august 2013

Puțin despre festivaluri ( devine o obsesie subiectul ăsta )

#Wacken Open Air ( Germania ) 2014 - Sold Out  în timp ce evenimentul din 2013 nu-și închisese bine porțile . În cifre :  75000 bilete vândute în doar 48 ore

Rock The City (București ) 2013 - în jur de 12000 bilete vândute  , pentru 2014 vom afla detalii abia prin Martie 2014

B'EstFest ( București ) 2013 - în jur de 14000 bilete vândute , la fel , pentru evenimentul din 2014 vom afla detalii tot cam prin Martie 2014  , și acestea sunt festivalurile care cât de cât se mișcă pe plan intern

De ce am menționat Wacken Open Air ?.Sunt sigur ca o să aud clișeul  "nu putem compara România cu Germania " . Și eu zic la fel , dar asta înseamna să ai o rețetă de succes și să te ții de ea   ( nemților le-a luat 25 ani să ajungă aici  ) .

Ce vreau să spun ?.Că în loc de canalizarea forțelor către construcția a ceva de durată și de succes , în românia orgoliile depășesc interesele generale  , orgolii care au dus la apariția de  " festivaluri "  pe întreg cuprinsul României aproape săptămânal , mai rău decât atât fiind ca unele pornesc bine , in schimb degradându-se de la an la an .

Văd niște paradoxuri care se apropie de penibilitate . Doua zile de cântări în club cu mai mult de două -trei trupe pe seara se numește : "FESTIVAL " . Există festivalurile : Sardinei ; Berii ( unde nu se găsește berea ) ; Festivalul Apei de Baltă ; festivalul de zi , festivalul de seară , festivalul  " hai să dau la câine de mâncare " , și lista continuă , este lungă .

Ce să mai zic de line-up-uri ? Zici că este o înțelegere meschină . Fiecare aduce câte un cap de afiș pe scenă  , o trupă cu nume și renume , iar în completare , multe ( era să zic petarde , dar folosesc expresia asta  )  multe trupe mici și necunoscute , cu un target de public între cei cu vârsta de 15 maxim 20 ani .

Dar în România sunt festivaluri , lumea merge la ele .......merge pe drak' , ca dacă mergea nu era plin FB-ul cu rugăminți  de a se cumpăra biletele .

miercuri, 7 august 2013

Prea multi artisti prea putin act artistic


Da . cam așa văd eu scena muzicală din Romania .

De curând , o mișcare ciudată în mediul online mi-a atras atenția .  Se numea " manifestul împotriva fumatului la concertele indoor " . O mișcare unde cerința  din partea unor "artiști "  era interzicerea fumatului pe motiv ca el , artistul , trebuie sa fie respectat , trebuie sa-și protejeze corpul și vocea ( am citat exact din descrierea manifestului ) , acestea fiind sacre pentru el , ( lucru pe care nu-l contest , sunt total pe aceeași lungime de unda ) dar nu se merge cam departe ?.nu se pune problema total greșit ?

Eu zic ca da .

Dacă tu , ca artist dorești sa concertezi doar pentru nefumători , sau dorești mai putin fum în spațiul respectiv ,  in momentul tău pe scenă , lucrul asta îl ROGI publicului , îl ANUNȚI înainte de a pune în vânzare biletele  , îl NEGOCIEZI cu clubul  . Nu îl impui publicului .

Artistul , actul artistic , nu este o BINEFACERE către PUBLIC , cum nici plata biletului , a muzicii , nu este o BINEFACERE către ARTIST

Da , sunt probleme în cluburile românești cu sistemele de aerisire , de filtrare a aerului , dar asta nu înseamnă că trebuie să arunci in spatele clientului treaba asta . OBLIGA clubul sa ia măsuri  ( modernizarea spațiilor fiind opțiunea ) , NEGOCIAZĂ , este dreptul tău ca artist să-ți impui anumite condiții , dar așteaptă-te și la repercusiuni , pierderi , etc , nu încerca manevre .

Sunt artiști , pe care ii respect enorm , profesioniști în ceea ce fac , care cântă doar în cluburi unde nu se fumează , dar acei artiști și-au asumat acest lucru .

Nu vreau sa fiu înțeles că scriind aceste lucruri sunt părtinitor , specific ,  SUNT NEFUMĂTOR de ceva timp bun , dar nu pot să nu observ , să nu reacționez când văd astfel de lucruri .

Vreau o scena ROCK românească plină de profesioniști , nu de " vedete " apărute peste noapte .

marți, 30 iulie 2013

Toată lumea cântă ROCK ...

Toată lumea vrea să facă Rock , dar oare câți știu cu adevărat ceea ce fac ?

Toată lumea vrea să facă Rock ,  este chiar atât de simplu să faci Rock ?

Dar toată lumea  " cântă " Rock  !


Trecând la lucruri  serioase , am nenumărate critici , dileme . Cum să faci Rock doar in timpul tău liber ? cum să te autointitulezi vedetă ? cum să visezi la averi ? ,  când tu  faci lucrul ăsta doar ca pe un hobby , fără profesionalism , fără să îți dai și ultima picătură de transpirație la repetiții , nu mai zic pe scenă .

Ok , avem trupe și artiști minunați , care ;știu ce fac , o fac din pasiune , cu pasiune și dedicație ,  și nu sunt puțini ,  dar care de multe ori se zbat într-o lume în care kitsch-ul predomină .

E la modă să spui că faci Rock ? sau avem o problemă de percepție ? , de identitate ?


       

luni, 29 iulie 2013

O țară a festivalurilor Rock

 Dacă te-ai uita la câte festivaluri Rock sunt pe an in România , ai zice că țara asta ascultă doar Rock , mai ceva ca Anglia , Germania , Danemarca sau Suedia  .

Nu zic că este un lucru rău , rău însă este faptul că multe sunt de fapt niște adunări , adunări la care trebuie sa plătești  tarife de acces exorbitante de multe ori

Acum ma gândesc că fiecare organizator , promoter vrea să facă un ban , este ok, dar nu ar trebuii oferit ceva spectacol pentru banii ceruți ? si nu mă refer la niște Kitschuri .

O foarte insistentă campanie în online ( dacă consideri cî FB-ul a acaparat online-ul ) circulă pentru  Rockstadt Extreme Fest. Acum având în vedere că atât clubul cât și organizatorul desemnat sunt la prima aventură de genul ( festival în aer liber ) , că în desfășurător nu sunt decât vreo două trupe care să dea pe spate , sunt foarte curios să văd rezultatul ...


O trece și anul 2013 , vedem ce rămâne după furtună . 


Don't forget , Keep Rock !